Si un ajutor pentru curatenia in camara

Sunt o norocoasa. De ce? Ei bine, din fericire lista este lunga. Printre motivele principale sunt faptul ca am crescut la tara, ca am parintii sanatosi si ca am unde evada cand vine vorba sa fug de agitatia orasului. Anul acesta, parca mai des decat in alti ani, am reusit sa merg la casa de la tara a parintilor mei si sa ma bucur de tot ce iti poate oferi o gospodarie cu gradina, cuptor si plita afara. Tot acolo este si locul in care se pregatesc bunatatile pentru iarna. Dupa cum veti observa si in filmulet, cea care se ocupa cu conservele este nimeni alta decat mama. Pe langa muraturi, dulceturi si zacusti, de cativa ani incoace ea a gasit o super reteta de a conserva vinetele pentru iarna. Metoda este atat de simpla, incat mai ca iti vine sa crezi ca vinetele se pastreaza atat de bine. Va zic sincer, daca le faceti aceste vinete la borcan, veti uita de cele congelate pe care trebuie sa le lasati la decongelat si apoi la scurs pana nu mai aveti chef sa le pregatiti.

Si pentru ca mama a fost sefa la mancare si la plita, eu m-am ocupat cu ordine si curatenie. Anul acesta mi-a venit in ajutor aspiratorul fara sac Dirt Devil Rebel 24HFC Metal Red cu care am facut super treaba, atat in camara si pe terasa, cat in dormitoarele care ne gazduiesc de fiecare data cand venim, si mai mereu venim cu gasca mare. Bineinteles ca la inceput am facut mai multa mizerie decat curatenie – a se vedea sacul de faina din care s-a infruptat un soarece. Noroc ca datorita filtrului HEPA Dirt Devil Rebel 24HFC n-a scos praful si faina pe fund. 6m de cablu mi-au permis sa ma misc dintr-un loc intr-altul foarte usor. In plus, aspiratorul este si usor de manevrat. Dupa ce mi-am intrat in mana… si picior ;) (vedeti filmuletul), treaba a mers ca unsa. In doar cateva clipe am pregatit camara pentru bunatatile mamei. Cat despre curatarea acestuia? Fiind aspirator fara sac, doar am golit recipientul si l-am sters cu o carpa. Vinete la borcan, pazea ca vin!

Vinete la borcan
Print
Ingrediente (pentru 2 borcane de 800 g)
  1. 3 kg vinete
  2. Sare dupa gust
Cum procedam
  1. Coacem vinetele
  2. Dupa coacere le punem intr-un bol pe care il acoperim cu un prosop si le lasam asa 10-15 minute
  3. Dupa cele 15 minute, le curatam si la punem intr-o sita sau un tocator usor inclinat pentru a se scurge lichidul in exces
  4. Le transeram intr-un bol incapator, le asezonam cu sare si le amestecam bine
  5. Punem vinetele in borcane, apoi insurubam bine capacele
  6. Intr-o cratita incapatoare punem un servet, adaugam borcanele, apoi acoperim bocanele, fie cu alt servet, fie cu acelasi, daca este suficient de mare
  7. Punem apa in cratita cat sa ajunga la jumatatea borcanelor
  8. Punem vasul la foc mediu si fierbem timp de o ora
  9. *Nota - Nu va ingrijorati, borcanele nu se vor sparge
  10. Pastram borcanele intr-un loc racoros si ferit de lumina – camara, dulap, frigider.
La PrajiturEla http://www.laprajiturela.ro/

Petreceti cat mai mult timp alaturi de parinti, bunici si de cei dragi. Sunt cipe care nu se vor mai intoarce.

Cu drag, Praji
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Me

Post Navigation