Sau tarta sarata cu urda si verdeturi

Daca acum doi-trei ani imi zicea cineva ca voi iubi quiche-urile, ii radeam in nas. Pur si simplu nu intelegeam tartele sarate – ce naiba o fi fost in capul meu?! Acum insa, pfiu, as manca in fiecare zi. Ce-mi place cel si cel mai mult la aceste quiche-uri, este combinatia dintre umplutura si coaja de tarta frageda si gustoasa. Imi place in mod special fragezimea cojii de tarta care echilibreaza perfect cremozitatea umpluturii.

Exact acesta este si cazul acestui quiche cu urda si verdeturi: cremozitatea urdei grase de tara este echilibrata perfect de „crocanteala” cojii de tarta facuta cu untura de gasca. Crocanteala, am inteles ca este noua expresie cand vrei sa descrii o textura crocanta. ;)

De cate ori am ocazia, si fac in asa fel incat sa am des ocazia, folosesc in aluat untura de rata, gasca sau porc. In cojile pentru tarte dulci pun, bineinteles, unt sau unt de cocos, insa pentru cele sarate untura este perferata mea. Untura ii da aluatului mai multa fragezime, ii da mai multa putere sa se aereze, aranjandu-se de la sine, frumos, in straturi. Daca sunteti din Bucuresti si nu stiti de unde sa luati untura de gasca sau rata, va dau eu un pont, Piata Obor, hala noua, la etaj. Umplutura este una la indemana si foarte versatila deoarece puteti sa va jucati cu ea cum va place voua si puteti folosi verdeturile voastre preferate. Eu azi am optat pentru leurda si patrunjel, pe care le-am alintat cu niste fulgi de ardei iuti in ulei de masline (un condiment turcesc pe care il gasiti, de asemenea in Obor sau online pe Orient Bazar).

tarta cu urda si fasole 1

Aceasta tarta este potrivita atat ca mic dejun, cat si ca antreu, ba chiar uneori eu o mananc la pranz. Deci daca sunteti in pana de idei si vreti sa intampinati cum se cuvine primavara (care se cam lasa asteptata), acest quche este tocmai ce aveti nevoie.
tarta cu urda si fasole 2

Ingrediente (pentru o tava de 26 cm):

Pentru coaja de tarta:

125 g untura de gasca/rata/porc sau unt – foarte rece, de la frigider

250 g faina alba

2 linguri apa rece

1 praf de sare

Pentru umplutura:

3 oua (de preferat de tara, pentru o culoare intensa… si nu numai)

200 g urda (sau ricotta)

150 ml smantana lichida minim 20% grasime

½ legatura leurda

½ legatura patrunjel

½ lingurita fulgi de ardei iute in ulei de masline

½ lingurita sare

Cum procedam:

Aluatul:

Punem intr-un bol incapator faina si sarea, apoi le amesetcam

Taiem grasimea cubulete si o adaugam peste faina

Cu ajutorul varfurilor degetelor infainate maruntim grasimea astfel incat sa obtinem un pesmet fin

!Atentie, aceasta operatiune se face obligatoriu cu degetele, deoarece podul palmelor ste prea cald, fapt ce va face ca grasimea sa se topeasca si astfel aluatul nostru va deveni elastic si tare.

! Aceast aluat se poate face si in blender!

Dupa ce am obtinut textura de pesmet, adaugam cele doua linguri de apa rece si, cu ajutorul unei furculite (reci) amestecam energic

Framantam cu mana aluatul doar cat sa se lege – nu este nevoie sa avem un aluat compact, e suficient sa unim firimiturile intr-o bila

Aplatizam bila der aluat, o invelim in folie alimentara, apoi o dam la frigider pentru minim 30 de minute

Dupa cele treizeci de minute, scoatem aluatul, il intindem intre doua foi de hartie de copt sau pe un blat pe care am pus un pic de ulei, apoi, rulam aluatul pe sucitor si il punem in tava

Coacem aluatul in orb, apoi il dam deoparte si facem umplutura. 

Umplutura:

Framantam bine urda, apoi o amestecam cu smantana

Adaugam ouale batute in prealabil  cu un praf de sare

Tocam marunt verdeturile (pastram cateva frunzulite de patrunjel pentru decor) si le adaugam peste compoziti cu urda si oua

Adaugam fulgii de ardei, amestecam toata compozitia, apoi o turnam in tava in care avem deja coaja de tarta

Coacem tarta la cuptorul preincalzit la 170 de grade pentru 25 de minute.

tarta cu urda si fasole 3

Bucurati-va de primavera si faceti tarte sarate.

Cu drag, Praji.

2 Thoughts on “Quiche cu urda si verdeturi

  1. Adi L on 08/05/2017 at 09:14 said:

    Arata bine de tot!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Me

Post Navigation